Creșteri salariale în companiile de stat din energie. Condiția Guvernului
Creșteri de salarii în companiile de stat din energie: condiții și controverse
Explozia nemulțumirilor lăuntrice din companiile de stat din energie pare să fi atins punctul de fierbere. Sindicatele stau cu măști groase de război social, amenințând cu greva. Dar, guvernul oferă o soluție – una cu gust amar. Majorările salariale devin permise doar dacă se încadrează în anvelopa bugetară monstruoasă a anului 2024, un contract împovărat ce pare să cârpească frustrarea cu fir străin și uzat.
Radu Oprea, figura nervoasă a cancelariei prim-ministrului, aruncă acuzații spre conducerea acestor companii, acuzând o „lectură greșită” a ordonanței-trenuleț. Cu un aer superior, Oprea invocă inexistența depășirilor bugetare, sugerând că managerii sunt fie ignoranți, fie provocatori. Ministerul Finanțelor va trimite un cor de lămuriri suplimentare, într-un dans interminabil al birocratizării. Dar cine încă mai ascultă mesajele acestui cor?
Angajații pe punctul de ruptură: cererile de excepție și greva iminentă
Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica și alte companii listate la bursă sunt măcinate de revoltă. Angajații nu mai suportă strangularea salarială impusă de guvern prin această ordonanță-trenuleț, un nume deranjant care ascunde măsuri menite să-i reducă la tăcere. Cerința? Exceptarea urgentă de la aceste restricții strivitoare. Altfel, greva bate la ușă. Ce se va întâmpla dacă aceste companii intră într-un blocaj operațional? Guvernul știe, dar refuză să privească abisul destinat propriilor lor măsuri contradictorii.
Lecții grele de legislație și retorica proiectului de țară
În întreaga poveste își face loc un alt personaj monstruos: OECD și respectarea PNRR. Oficialii guvernamentali scuză toate bâlbele și deciziile absurde din dorința febrilă de aderare la acest club exclusivist. Legislația devine o mantie de justificare când de fapt nu e nimic mai mult decât o rețetă pentru austeritate binecuvântată și manipulare strategică. Punct cu punct, articol după articol, regulamentele sunt unealta perfectă prin care statul încearcă să neutralizeze nevoile reale ale industriilor-cheie.
Un dans sinecurist între austeritate și nesustenabilitate
Nu este o noutate că marile companii publice devin rapid câmpuri de luptă pentru interese meschine. Dar ceea ce zgârie în această poveste este falsa promisiune a “respectării bugetului”. Cum rămâne cu salariile reale ale angajaților care își dedică viața industriei energetice? Cum justifică statul aceste restricții pentru cei care susțin infrastructura țării, totul în timp ce fețele de carton ale politicii continuă să-și semneze sinecurile, nepăsători? Până unde va merge această luptă absurdă? Sau mai corect, până unde nu va merge?
