Furturile de discuri Electrecord din epoca Ceaușescu: „aur curat” pe piața neagră

Discurile de la Electrecord, „aur curat” pe piața neagră din anii ’80

În ultimul deceniu al comunismului, furtul de la locul de muncă devenise o practică răspândită, iar angajații își luau acasă ceea ce le oferea domeniul în care lucrau: resturi de metal, electrozi, placaje sau materiale textile, în industrie, ori preparate din carne, în abatoare. Pentru cei de la Electrecord, singura fabrică de discuri vinil și casete din România, marfa era alta și, potrivit documentelor din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, comerțul cu ea se dovedea o adevărată mină de aur.

Timp de peste patru decenii, între 1948 și 1989, Electrecord a fost singura casă de discuri din țară. Subordonată politicilor de partid privind cultura de masă, le-a oferit românilor momente de relaxare cu marii artiști ai perioadei, dar și o cvasi-sincronizare cu noua cultură a tinerilor din Occident, odată cu discurile formațiilor beat și rock precum Phoenix, Mondial sau Olympic ’64, în deceniile ’60-’70. Declinul general din anii ’80 a afectat însă și activitatea casei de discuri, iar arhivele Securității oferă imaginea neretușată a problemelor majore care aveau să ducă la falimentul din perioada postcomunistă.

Folclorul aducea cei mai mulți bani

În presa vremii, Electrecord se lăuda cu o producție impresionantă: față de momentul naționalizării din 1948, până în 1975 producția și difuzarea crescuseră de aproape 90 de ori, iar după o retehnologizare masivă în 1980, producția anuală ar fi depășit 7 milioane de discuri, potrivit unei relatări din România Liberă din 1986.

„Electrecord a fost întotdeauna profitabil (…) se vindea foarte mult folclor. Tirajele discurilor de folclor erau foarte mari, de la 600.000 la 800.000 de discuri pe an. După folclor, cel mai bine se vindea muzica pop. Folclorul susținea de fapt celelalte sectoare muzicale, care aveau vânzări mai mici”, explica în 2020 Cornelia Andreescu, fost director Electrecord și redactor de disc, într-un interviu.

Problema era că aproximativ o treime din această producție rămânea în depozite, din cauza disfuncționalităților provocate de restricțiile tot mai extinse impuse de Nicolae Ceaușescu asupra importurilor de utilaje, materii prime și consumabile plătite în valută convertibilă, arată rapoartele din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Furturi pe sub cămașă și cu „geanta dublă”

Ca și cum criza de producție nu ar fi fost suficientă, furturile de discuri deveniseră tot mai frecvente. Un astfel de episod este consemnat în detaliu de o notă-raport din 1982, care descria ceea ce astăzi ar fi numit „destructurarea unui grup infracțional organizat”, format din patru angajați ai Electrecord.

„Le scot fie sub cămașă, pe piept sau pe burtă, fie într-o servietă cu mai multe compartimente, așa cum procedează MITICĂ și un alt prieten de-al său de afaceri, MARCEL. La poartă prezintă numai compartimentele în care nu are discuri, cel plin de discuri lipsindu-l. JORDANICĂ DUMITRU le plasează prin intermediul soției sale, ce lucrează în cadrul unei întreprinderi de confecții și care afirmă, într-o discuție cu sursa noastră, că «discurile sînt aur, clienții le iau fără mape». VERONICA le plasează prin intermediul unei vînzătoare din cartierul Militari”, se arată în nota-raport din 26 aprilie 1982 a Securității Municipiului București, citată din arhiva CNSAS.

Documentul precizează că era vorba despre o „sustragere regulată”, iar în vestiarul Electrecord au mai fost descoperite 60 de discuri „fără stăpân”. Faptul că nu s-a luat nicio măsură sugerează ipoteza că acele discuri nu aparțineau hoților deja prinși, ci altor angajați care se ocupau cu același lucru.

Pentru a înțelege contextul general al perioadei, trebuie spus că multe discuri, în special cele de rock, jazz și muzică cultă, se editau în tiraje din ce în ce mai mici, ceea ce amplifica tendința de speculă sau de vânzare „pe sub mână”. De altfel, sistemul era generalizat în cadrul comerțului de stat cu orice produs de interes: întregul circuit era dominat de o corupție endemică, în care oamenii se serveau unii pe alții, în funcție de domeniul în care activau.