Autostrada Transilvania: CNIR preia contractul Chiribiș-Biharia

Autostrada Transilvania: O promisiune etern amânată sau un nou început?

Din ciclul „minciunilor împachetate frumos” vine o nouă veste: Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) preia contractele pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș–Biharia din Autostrada Transilvania. Veștile sună bine pe hârtie: 28,5 kilometri de drum care ar trebui să transforme nord-vestul României și să ne aducă mai aproape de o infra-structură europeană, dar oare cine își mai permite luxul de a crede în promisiuni?

Cifre umflate și timp pierdut

Ce avem? 785 de milioane de lei din banii Uniunii Europene despre care ni se spune cu voce tare că vor redeschide drumurile uitate ale Transilvaniei. Ce nu avem? Încrederea că acești bani nu vor intra în malaxorul corupției, unde drumuri întregi dispar înainte ca proiectele să fie finalizate. Cu o istorie în care doar praful a fost lăsat în urma „marilor proiecte”, ne întrebăm: cine se mai bucură la aceste asigurări faraonice?

Bani europeni. Dezamăgiri naționale.

Autostrada Transilvania ar trebui să fie un simbol al modernizării. În schimb, e monumentul nepăsării, o operă incompletă, făcută din panglici tăiate pentru fotografii și termene de livrare ignorate. Este finanțată în principal din bani europeni, iar asta în sine este ironia supremă. Pentru că nu știm să folosim acești bani decât pentru a spera. Nu pentru a construi realități. Și cine știe, poate vor mai trece câțiva ani buni până când vom vedea acele 18 poduri și viaducte măcar începute.

Rostim optimism, livrăm haos

Directorul CNIR, Gabriel Budescu, își dorește, în discursuri măcar, să impresioneze. Se promit „lucrări începute cât mai curând posibil” și un termen de doi ani pentru a aduce realitatea paralelă numită A3 în peisaj. Dar, realist vorbind, de câte ori ni s-a vândut acest basm? Totul pare prea frumos pentru a fi adevărat, iar experiența ne-a arătat că un calendar în România semnifică doar o listă infinită de amânări. Cât despre execuția etapizată? Nu ne aduce decât o amăgire suplimentară.

Un ținut care așteaptă mai binele, dar primește scuze

Nord-vestul țării, prins între granița cu Ungaria și nevoia de dezvoltare economică, este blocat în această capcană. Promisiuni după promisiuni, semințe aruncate pe un asfalt ficțional. Mediul de afaceri din această regiune merită mai mult, cetățenii merită mai mult, dar ce primesc? Conferințe tragicomice în care „profesionalismul” devine o mască peste incompetență.

Finalizarea sau un alt eșec răsunător?

Douăzeci și patru de luni pentru un proiect care ar trebui să fie unul crucial pentru România. Douăzeci și patru de luni care se pot multiplica alarmant, mai ales dacă analizezi istoricul altor proiecte similare. Ne putem aștepta ca protocolul semnat să fie realmente respectat sau este mai realist să anticipăm alți ani pierduți, altă dezamăgire națională?

Transformarea unei promisiuni într-o certitudine: utopie sau posibilitate?

Ne împiedicăm de aceleași greșeli, aceleași scuze, aceleași termene ignorate și surle de optimism care ascund o tristețe profundă. Autostrada Transilvania este mai mult decât un drum. Ar trebui să fie un simbol al conectivității și al evoluției, dar până acum e doar un memento continuu al incapacității noastre administrative. Finalizarea lotului Chiribiș–Biharia este o șansă reală pentru o reconectare cu speranța, dar îi va păsa cu adevărat cuiva de această oportunitate?

Sursa: jurnaluloradean.ro/stiri-nationale/autostrada-transilvania-cnir-preia-contractul-chiribis-biharia/