Sebastian Burduja îl susține pe Trump și ignoră Green Deal-ul Ursulei: „Ne ține pe loc”
Un ministru în duel cu Green Deal-ul european
Aparent, Sebastian Burduja găsește o nouă direcție, reclamând impactul devastator al politicilor Green Deal asupra energiei din România. Deși până acum susținea acest proiect, acum îl critică vehement, acuzând Uniunea Europeană că aplică măsuri absurde, deconectate de realitatea din teren. Căci, desigur, birocrația este marele inamic.
Burduja clamează curajul de a spune lucrurilor pe nume: producem energie, avem resurse, dar suntem sufocați de reguli venite de la Bruxelles. Mesajul său? „România are potențial, dar Green Deal-ul ne ține pe loc.” Simplu. Direct. Fără menajamente. Iar noi, cetățenii, asistăm neputincioși la această tiradă între vorbe și fapte, încă o demonstrație de retorică politică plină de promisiuni vag definite.
România, fă un pas înapoi ca să pot să strălucesc?
Burduja se laudă cu „resursele naturale uriașe” ale României: gazele naturale care ne conferă titlul de „primul producător din UE”, centralele pe cărbune care pot fi modernizate, micro-hidrocentrale abandonate dar „gata de lucru” și viitorul nuclear, condus cu parteneri „strategici”. Un plan grandios, desigur, dar cine va răspunde pentru realizările neterminate și promisiunile ratate din trecut?
Mesajul său este limpede și orbitant de direct: energia este cheia. Prețuri mici, servicii ieftine, locuri de muncă pentru europeni – așa descrie ministrul acest cerc al prosperității. Totuși, e ironic cum această „abundență de resurse” continuă să se lovească de obstacole și să fie exploatată mediocru. Vorbirea amplifică speranțele, însă realitatea nerostită dezvăluie alte adevăruri.
Trump ca model și presupusul curaj politic românesc
Într-o declarație puțin subtilă, Burduja se inspiră din Donald Trump, folosind exemplul său ca model de prosperitate bazată pe o economie robustă și o energie „abundentă și accesibilă”. Și aici România pare că visează la același scenariu, dar cine să-i urmeze discursul? Liderii UE? Propaganda locală? Publicul obosit de promisiuni sforăitoare?
Critica înaltă adresată politicilor verzi europene se ambalează într-un discurs pompos împotriva iluzoriei „birocrații sufocante”. Până una alta, această birocratizare ne constrânge – un limbaj deja cunoscut din tabăra scepticilor climatic în căutare de scuze pentru stagnare.
Viitorul energetic al României: realitate sau iluzie?
Până când Burduja va apărea în Guvern cu raportul său „detaliat” despre efectele negative ale Green Deal, realitatea în energie rămâne încurcătura politică tradițională: unde sunt investițiile? Unde sunt tehnologiile? Căci de resurse am tot auzit – dar ce se întâmplă cu implementările?
Oare suntem martori ai unui moment în care România chiar își șlefuiește strategia, sau doar navigăm alte ape tulburi ale promisiunilor politice? Un discurs îmbălsămat cu termeni mari și plin de acuzații aruncate în toate direcțiile mai lasă loc, de fapt, concretului?
Birocrație versus decizii curajoase
Rămâne perplexitatea cronică: de ce ar trebui România să fie forța majoră a Europei în energie când continuăm să ne strângem la piept mișcări politice fragmentate și un program energetic stângaci implementat? Să fie Green Deal obstacolul real aici, sau ineficiența sistemică locală îi face concurență loială?
Bătăliile lui Burduja nu reflectă doar direcția României în energie, ci și o oglindă tulbure a discursului nesfârșit între ce se dorește și ce se poate. Politicienii critică, dar transformă rar vorbele revoluționare în acțiuni concrete. Și noi, publicul spectator, visăm la țara care „ar putea fi liderul Europei de Est” – dar care rămâne deseori captivă eternelor sale scuze și birocrații.
