Salariul minim european adoptat în România
Salariul minim european: promisiune sau reality check?
Guvernul României a anunțat în cea mai recentă ședință adoptarea unui mecanism care, în mod ideal, ar trebui să aducă țara într-un cadru mai decent al salarizării minimale. Salariul minim brut pe țară garantat în plată urmează să fie stabilit pe baza unor indicatori specifici precum puterea de cumpărare, rata generală a creșterii salariale și productivitatea muncii la nivel național. Un pas înainte? Sau o iluzie care vinde politici spoilate?
Realitatea dureroasă din spatele directivelor UE
Atingerea jalonului numărul 392 din PNRR poate fi văzută, pentru unii, drept un succes formidabil. Ministerul Muncii proclamă această decizie ca fiind cheia îmbunătățirii condițiilor de muncă. În teorie, sună bine. În practică? Muncitorul de rând va face față costurilor vieții explodate, nivelului general de salarii în stagnare cronică și unei productivități care se erodează sub picioare de fiecare dată când prețurile sar în aer.
Promisiuni și predictibilitate pentru cine?
Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, „siguranța salariaților” și „predicitibilitatea angajatorilor” sunt dezideratele noii reforme. Între timp, ce face ca predictibilitatea să devină o poveste fără sfârșit? Poate faptul că salariul minim brut este doar o umbră palidă a ceea ce ar însemna o viață decentă pentru milioane de români. Oricât s-ar învârti indicatorii, dacă puterea reală de cumpărare scade cu fiecare lună, nimic nu va mai mișca ecartul dintre salarii și supraviețuire.
Indicatorii economiei sau ai minciunii?
Puterea de cumpărare: un concept atât de flasc în România încât a devenit un slogan gol. Costurile de bază explodează, iar salariile rămân captive în trecut. Nivelul general al salariilor: doar un decor pentru bugetari. Rata de creștere a salariilor: există doar în rapoartele confecționate. Productivitatea muncii pe plan național: în eternă disonanță cu resursele disponibile lucrătorilor.
Reforme europene, efecte locale
Directiva UE 2022/2041 vorbește despre „salarii minime adecvate”. Ce înseamnă asta pentru cineva care abia își permite să-și plătească facturile? Faptul că standardele europene vin să corecteze nedreptățile sistemului nu schimbă instantaneu realitatea absurdă: prea mulți angajați pradă instabilității economice, prea mulți patroni care invocă crize inventate pentru a exploata forța de muncă.
Angajamentul: un cuvânt erodat
„Îmbunătățirea condițiilor de muncă” și „creșterea nivelului de trai” rămân simple declarații pentru mulți români. Ce rost mai are jalonul 392 sau orice alt număr din PNRR dacă în buzunarul muncitorului român persistă o gaură neagră de nevoi nesatisfăcute?
Fără un control ferm asupra aplicării acestor reglementări, toate promisiunile devin doar zgomote fără ecou. Sistemul echitabil de remunerare promis de Guvern este un experiment care, dacă eșuează, ar putea adânci și mai tare prăpastia socială.
Sursa: www.realitatea.net/stiri/actual/salariul-minim-european-adoptat-in-romania_67a4ae69ed8ed169de7119a2
