Ilie Bolojan s-a întâlnit cu investitorii străini.
Ilie Bolojan și chemarea lucidității economice
Prea des, România alunecă într-o formă de letargie politică în care cuvintele sunt mari, dar acțiunile mici sau inexistente. Într-un astfel de context, Ilie Bolojan a îndrăznit să zguduie inerția cu un mesaj necesar, dar aproape uitat: regula elementară că performanța ar trebui recompensată, iar nemunca sancționată! Da, Bolojan a rostit ceea ce mulți se tem să spună în gura mare, la întânirea cu investitorii străini, încercând să redea logică unei economii sufocate de inconsecvență și lipsă de coerență politică.
Investițiile străine: motor economic sau jargon politic?
Ilie Bolojan încearcă să reașeze investițiile realizate de companiile străine pe un loc de cinste, acolo unde le este locul, de altfel. Într-o țară în care retorica naționalistă se prăjește la foc mic în ceaunul ignoranței, el amintește că progresul este rezultatul unui mix inteligent: capital extern și know-how combinat cu forța de muncă locală. Însă performanța nu apare unde lipsește predictibilitatea, iar Bolojan aruncă mănușa către toți actorii politici care alimentează haosul legislativ ce alungă investitorii ca pe niște paria.
Pe cine cântărim? Performanța sau lozul pierzător?
Într-un stil aproape ironic, Bolojan insistă că „lipsa de muncă trebuie penalizată”. Pare un slogan brutal pentru spiritele delicate ale unora, dar e poate singura aluzie tăioasă care animă o realitate sordidă: un sistem în care regulile sunt scrise parcă de o mână care nu știe ce face cealaltă. România, crede el, ar trebui să se bazeze pe reguli ce favorizează meritocrația, nu să protejeze mediocritatea. Pare simplu, nu? Dar fiecare nod al acestui lanț este stricat de decenii de impostură ridicată la rang de politică de stat.
Contextul economic: o mare încâlceală
Până și Bolojan recunoaște că suntem în mijlocul unui vânt economic tăios. Nimic nu ascunde faptul că economia României se mișcă într-un dans bizar, tras când de lațurile externe, când de imobilitatea internă. Lipsa coordonării, lipsa perspectivei și tendința continuă de a târâi avântul investițional într-o mlaștină a incertitudinii legislative transformă „potențiala dezvoltare” doar într-o altă expresie golită de sens. Străinii se implică, inovează, creează locuri de muncă, iar România, în loc să-i sprijine, joacă acel „joc al pierzătorilor” pe care liderii noștri îl stăpânesc atât de bine.
Motive de optimism sau doar fum și oglinzi?
Prin discursul său aparent echilibrat, dar profund critic, Bolojan pare să zică: „România nu se schimbă de sus, ci de jos, prin implicarea oamenilor și a companiilor.” Totul sună frumos, dar întrebarea care rămâne e simplă: cât de mult timp va mai fi nevoie pentru ca astfel de principii să iasă din teorie și să intre în practică? Poate că Bolojan vede o direcție, dar e clar că aceasta nu se va întâmpla într-un vid, indiferent câte mesaje de mulțumire transmitem investitorilor străini în timp ce haosul intern își râde în barbă.
