Ordinul privind supravegherea audio-video în școli.

Monitorizarea audio-video în școli: măsură protectivă sau atac la intimitate?

Ordinul nr. 3781/2025 al Ministerului Educației a aprins controverse profunde odată cu intenția de a introduce sistemele de supraveghere audio-video în școli. Oficial, se dorește o protecție mai bună împotriva violenței școlare și a actelor de vandalism, dar cât de justificate sunt aceste măsuri? Și câte dintre ele riscă să se transforme într-o formă de control excesiv?

Un sistem croit pe ideea de siguranță

Ministrul Educației, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a justificat această decizie ca fiind esențială pentru un mediu educațional securizat. În teorie, camerele de supraveghere apar ca un instrument preventiv împotriva abuzurilor și incidentelor violente. Regulile par bine definite: acces la înregistrări condiționat, utilizarea acestora strict pentru cazuri de anchetă privind violența sau protecția bunurilor, și interdicția de a le folosi împotriva cadrelor didactice sau elevilor la evaluări sau contestații.

Cu toate acestea, rămâne nesigur cât de strict se va respecta această grilă. Într-o societate predispusă la abuzuri discreționare, „regulile stricte” de astăzi ar putea deveni „reguli flexibile” mâine. Optimismul știrbit de realitate subliniază gravitatea situației.

Ochii invizibili din sălile noastre

Sălile de clasă, holurile, sălile de sport sau exteriorul clădirilor școlare sunt ținta principală pentru amplasarea camerelor. Grupurile sanitare și vestiarele sunt excluse, minimalizând cel puțin parțial îngrijorările legate de încălcarea intimității. Însă o întrebare esențială planează: vor reuși aceste măsuri să creeze cu adevărat un cadru sigur, sau doar semnalizează apariția unor „zone roșii” ale invaziei tehnologice?

Consultați sau constrânși?

În teorie, implementarea sistemelor de supraveghere audio-video necesită aprobarea majorității părinților, elevilor majori și personalului didactic. Democrație participativă? Poate doar pe hârtie. În cazurile „de urgență”, decizia trece exclusiv în mâinile consiliului de administrație, iar informarea actorilor implicați se transformă într-un simplu simulacru. Apariția unei „stări de excepție” prelungește automat durata măsurii, creând cadrul perfect pentru mentalitatea „temporarului permanent”.

O decizie cu umbre adânci

Este greu de spus dacă acest mecanism va reduce nivelul violenței și al vandalismului. Teoretic, supravegherea sporită poate inhiba comportamentele antisociale. Practic, investigațiile și procedurile complicate pot limita eficiența măsurii. Punct vulnerabil crucial? Posibilitatea reală a utilizării abuzive a datelor colectate.

În loc să protejeze, aceste sisteme ar putea alimente suspiciunea și starea de tensiune în cadrul comunităților școlare. Cine garantează că aceste „ochi nevăzuți” nu devin instanța supremă într-un sistem educațional deja sub asediu? Răspunsurile concrete lipsesc, dar nesiguranța lasă un gust amar.

Între siguranță și cenzură

Pe fundalul actului educațional, noile măsuri împletesc urgența siguranței cu riscul unei cenzuri insidioase. În ritmul rapid al digitalizării necontrolate, școlile riscă să devină locuri de supraveghere sporită, unde spiritul de libertate academică e înlocuit cu sterilitatea controlului mecanic. Rămâne întrebarea: mai sunt elevii noștri doar beneficiarii unei educații sau deja obiectele unui sistem de control crescând?

În acest context, nu doar siguranța trebuie apărată, ci și valorile care susțin educația în esența ei. Un echilibru fragil, greu de menținut, dar vital pentru viitorul generațiilor ce vor veni.

Sursa: www.bihon.ro

Sursa: jurnaluloradean.ro/stiri-nationale/ordinul-privind-supravegherea-audio-video-in-scoli-publicat/