Gabriele Gravina, reales pentru al treilea mandat la Federația italiană
Gabriele Gravina, reales pentru al treilea mandat la conducerea fotbalului italian
Cu un aer de inevitabilitate și o majoritate zdrobitoare, Gabriele Gravina a fost reales pentru a treia oară în funcția de președinte al Federației Italiene de Fotbal (FIGC). În ciuda tuturor controverselor și eșecurilor răsunătoare, Gravina continuă să conducă, sprijinit de 98% dintre voturile adunării elective desfășurate la Roma. Bineînțeles, lipsa unui contracandidat a ușurat acest „succes” absolut… dar cine să îndrăznească să concureze?
Figuri importante din lumea fotbalului, precum Aleksander Ceferin și Gianni Infantino, și-au făcut apariția, semn că fotbalul european încă privește cu interes către Italia, indiferent cât de subrede ar fi standardele. Mandatul lui Gravina se va întinde până în 2028, un interval care promite mai multe promisiuni, mai multe ezitări și, cine știe, poate încă un EURO câștigat din greșeală, dacă stelele se aliniază.
Recidiva continuă: Gravina și un fotbal în derivă
Istoricul președintelui FIGC este marcat de contradicții. Sub conducerea lui, Italia a reușit să triumfe la EURO 2021, un succes fără dubiu. Dar, în același timp, naționala italiană a fost eliminată rușinos din calificările pentru Cupa Mondială 2022 și a ieșit timid din optimile ultimului EURO. Cum poți să oscilezi atât de extrem între glorie și colaps? Poate doar sub Gravina – fost director de bancă, cu o carieră discretă la Lega Pro înainte de ascensiunea meteorică în fruntea fotbalului italian.
A ales această poziție în 2018 printr-un val de sprijin copleșitor (97%), după dezastrul generat de eșecul Nazionale de a se califica la Cupa Mondială din Rusia. Gravina și-a reconsolidat poziția în 2021 (73% dintre voturi), arătând că în Italia, ca în prea multe alte locuri, ocazional performanța este opțională când alianțele politice sunt puternice.
Evoluție sau stagnare?
Cei care privesc din afară ar putea face greșeala de a considera această perpetuă realegere drept un semn de stabilitate sau progres. Din păcate, nu e vorba de niciuna. În lipsa unui plan concret pentru restructurarea profundă a unui sistem îmbătrânit și ineficient, rămâne doar aceeași poveste ciclică: conflicte interne, eliminări jenante și mici victorii care maschează timpuriu rănile adânci.
Fotbalul italian merită o direcție fermă și inovatoare, dar această spirala a reconfirmării poate deveni propria capcană. Gravina va rămâne acolo, sub blitzurile camerelor de luat vederi, vorbind despre strategii de succes, în timp ce terenul de joc continuă să dezvăluie realități neplăcute.
Un viitor previzibil?
Până în 2028, probabil, nu multe vor fi diferite. Poate un alt EURO câștigat întâmplător, poate încă un Mondial ratat, dar ce rămâne constant este lipsa unei viziuni pe termen lung pentru întreg sistemul. 98% din voturi? Mai degrabă un semn al conformismului sistemic decât al unei adevărate susțineri. Până la urmă, în echilibrul dat de stagnare, cine îndrăznește să schimbe status quo-ul?
