Campion cu Oțelul în 2011, Gabriel Paraschiv face taximetrie.
Campionatul s-a terminat, realitatea continuă: Gabriel Paraschiv, taximetrist în Moreni
Gabriel Paraschiv, nume de referință în fotbalul românesc, strălucind pe teren pentru Oțelul Galați în 2011 și purtând cu mândrie eticheta de campion al României, trăiește astăzi o realitate distanțată de gloria stadionului. În vârstă de 46 de ani, fostul mijlocaș ofensiv a schimbat mingea de fotbal cu volanul unei mașini, transportând pasageri prin orașul său natal, Moreni. Această schimbare a direcției profesionale vine în urma obținerii licenței de taximetrist, domeniu în care activează de peste două săptămâni.
O carieră dedicată sportului nu a însemnat neapărat un drum pavat cu facilități financiare pentru Paraschiv. Între ture de noapte pe străzile din Moreni, el păstrează totuși vie legătura cu fotbalul, antrenând de peste un deceniu echipa locală Flacăra Moreni. Această dedicare pentru comunitatea sa sportivă demonstrează devotamentul pe care l-a purtat dintotdeauna pentru sport și locul natal.
Traiectoria unui fotbalist: de pe gazon în străzile din Moreni
Cariera sa fotbalistică a început tot la Moreni, la Flacăra, urmând o ascensiune progresivă spre echipe precum Chindia Târgoviște, Poli Iași, Petrolul Ploiești și, în final, Oțelul Galați. Punctul culminant al carierei sale rămâne participarea în grupele UEFA Champions League și ocaziile rare de a reprezenta echipa națională a României. Departe de luminile arenei internaționale, viața de zi cu zi a fostului sportiv este acum definită de o modestie dezarmantă.
Ce ironie cruntă! Campionatele grandioase, care cândva îi erau casă, s-au transformat în amintiri lăsate în spate, în timp ce străzile din Moreni reprezintă acum câmpul său de „luptă” zilnic. Fără să-și arate dezamăgirea, Paraschiv a demonstrat că adaptabilitatea și demnitatea pot fi, de asemenea, trăsături ale unui adevărat campion.
Întrebarea care se naște: de ce atâția „eroi” sunt neglijați?
Fără să dăm răspunsuri evidente, rămâne valabilă întrebarea despre cât de jos a coborât aprecierea pentru sportivii retrași. Ce viitor oferim acestor simboluri ale rezistenței și succesului românesc? Paraschiv devine un exemplu dureros al realității amare care îi macină pe cei care, odată, țineau întreaga națiune cu sufletul la gură.
Desigur, s-ar putea comenta pe seama alegerilor personale sau a contextului economic, dar adevărul rămâne clar: fostul campion, astăzi taximetrist, subtilizează o realitate ignorată de prea mulți dintre noi. Într-un peisaj social unde memoria pare să dureze exact cât un sezon sportiv, povestea lui Paraschiv ridică un semnal de alarmă.
Rămâne doar fotbalul, dar ce e dincolo?
România colapsează simbolic atunci când eroii săi ajung să-și redefinească valoarea în moduri atât de contrastante. Gabriel Paraschiv este o oglindă neiertătoare a neputinței societății de a le oferi acestor atleți o continuitate după retragerea lor. Și poate, într-un fel, exemplul său este chiar mai elocvent decât toate medaliile strălucitoare pe care le-a câștigat, devenind un martor viu al unei societăți care își uită campionii înainte să apuce să învețe ceva din gloria lor.
