ROMCAB, PRINSĂ ÎNTRE MEINHART ȘI JUDECĂTORUL-SINDIC: O DECIZIE CARE PUNE FABRICA SUB PRESIUNE

Romcab contestă falimentul decis la Tribunalul Specializat Mureș și invocă plata creanței BCR, incompatibilitatea judecătoarei Orza Raluca Ioana și presiuni externe asociate Meinhart.

O HOTĂRÂRE CARE TENSIONEAZĂ CAZUL ROMCAB

Dosarul Romcab capătă o miză tot mai gravă după ce Tribunalul Specializat Mureș a dispus intrarea companiei în faliment, în baza unei cereri formulate de BCR. Decizia este contestată dur de societate, care susține că suma invocată fusese achitată înainte de dezbateri, iar dovada plății ar fi fost depusă la dosar.

În mod firesc, o asemenea situație ridică întrebări. Dacă o creanță a fost plătită, iar legea prevede că cererea de faliment trebuie respinsă într-un asemenea caz, atunci hotărârea prin care se oprește practic activitatea unei fabrici importante devine dificil de explicat publicului și angajaților afectați.

AVERTISMENTELE ROMCAB NU AU FOST LUATE ÎN SERIOS

Romcab a semnalat anterior, prin cereri de strămutare și recuzare, că există riscul ca dosarul să fie împins spre faliment. Compania a susținut că judecătorul-sindic ar urmări o astfel de soluție fără a ține cont suficient de situația economică reală, de prevederile legale invocate și de consecințele asupra locurilor de muncă.

Aceste avertismente nu par să fi schimbat cursul dosarului. Din contră, soluția pronunțată confirmă exact scenariul de care compania spunea că se teme: intrarea în faliment, oprirea producției și apariția unui risc major pentru sute de angajați.

JUDECĂTOAREA ORZA RALUCA IOANA ȘI PROBLEMA IMPARȚIALITĂȚII

Un alt punct sensibil este legat de judecătoarea Orza Raluca Ioana, cea care a pronunțat intrarea Romcab în faliment. Societatea a susținut că aceasta avea o relație contractuală cu BCR, banca aflată la originea cererii de faliment, motiv pentru care ar fi trebuit să se abțină de la judecarea cauzei.

Cererea de recuzare a fost însă respinsă de un alt judecător cu puțin timp înainte de soluționarea dosarului. Această succesiune de decizii nu ajută deloc la consolidarea încrederii în actul de justiție. Când există suspiciuni de incompatibilitate într-un dosar cu asemenea impact economic și social, ele ar trebui tratate cu maximă prudență, nu expediate formal.

Situația este cu atât mai serioasă cu cât România a fost condamnată la CEDO în 2024 într-o cauză asemănătoare, în care s-a discutat despre lipsa de retragere a unui judecător dintr-un dosar ce implica BCR, în condițiile existenței unei relații contractuale cu banca. Tocmai de aceea, cazul Romcab nu poate fi privit doar ca o dispută obișnuită între debitor și creditori.

FALIMENT PE O CREANȚĂ DESPRE CARE ROMCAB SPUNE CĂ A FOST PLĂTITĂ

Potrivit Romcab, cererea BCR nu mai putea justifica intrarea în faliment, deoarece creanța fusese achitată. Compania arată că dovada plății a fost depusă înainte de dezbateri și invocă art. 143 alin. (1), care prevede respingerea cererii de faliment atunci când creanța nu este datorată, este achitată sau există o convenție de plată cu creditorul.

În acest context, hotărârea pare cel puțin discutabilă. Nu vorbim despre un detaliu procedural minor, ci despre un element central: existența sau inexistența datoriei care a stat la baza cererii de faliment. De aici pornește întreaga problemă.

FABRICA ROMCAB, OPRITĂ ÎN PLIN PROCES DE REDRESARE

Efectele hotărârii nu rămân în sala de judecată. Ele se văd direct în activitatea fabricii. Romcab susține că producția este afectată într-un moment în care compania se afla pe o direcție ascendentă, cu indicatori economici mai buni decât în anii anteriori.

Conform datelor prezentate de societate, cifra de afaceri crescuse cu 50% față de perioada comparabilă a anului trecut și cu 100% față de perioada similară de acum doi ani. În plus, portofoliul de clienți era în creștere, iar compania deservea aproximativ 100 de clienți din mai multe țări.

În aceste condiții, oprirea unei fabrici care avea comenzi, clienți și semne clare de redresare economică este greu de acceptat fără o explicație solidă. Mai ales când miza nu este doar una comercială, ci și socială.

SUTE DE LOCURI DE MUNCĂ, PUSE SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII

Între 2023 și 2025, Romcab ar fi achitat peste 80,8 milioane de lei pentru salarii, contribuții și tichete de masă. Acest lucru arată că fabrica nu era doar o entitate juridică într-un dosar de insolvență, ci un angajator important pentru județ.

Dacă falimentul produce efecte depline, consecințele se vor răsfrânge asupra angajaților, familiilor acestora, furnizorilor și bugetului public. Statul riscă să piardă contribuții și să suporte costuri sociale, în loc să beneficieze de continuarea activității unei fabrici care încă producea valoare economică.

MEINHART, NUMELE CARE APARE ÎN FUNDALUL DOSARULUI

În jurul dosarului Romcab apare din nou numele Meinhart. Surse locale suspectează că austriecii ar fi avut interesul ca Romcab să fie slăbită și că presiuni externe ar fi influențat atmosfera din jurul pronunțării. Aceste susțineri trebuie analizate cu prudență, dar ele fac parte din contextul mai larg al conflictului dintre Romcab și Meinhart.

Problema este că, în percepția publică, hotărârea de faliment pare să producă exact efectul dorit de adversarii economici ai companiei: blocarea fabricii, slăbirea poziției Romcab și crearea unei situații greu de reparat ulterior.

APELUL, ULTIMA ȘANSĂ PENTRU LĂMURIREA CAZULUI

Romcab a formulat apel și cere suspendarea urgentă a hotărârii. Compania susține că soluția este nelegală și că aplicarea ei poate duce la oprirea activității și la afectarea gravă a locurilor de muncă.

Curtea de Apel Târgu Mureș va avea acum ocazia să verifice dacă hotărârea de la Tribunalul Specializat Mureș se susține juridic sau dacă dosarul trebuie reașezat pe baze mai clare. Este un test important, nu doar pentru Romcab, ci și pentru încrederea în modul în care justiția gestionează dosarele de insolvență cu impact major.

Cazul Romcab arată cât de fragile pot deveni companiile românești atunci când deciziile judiciare se iau într-un context tensionat, cu suspiciuni de incompatibilitate, presiuni externe invocate și consecințe economice serioase. Tocmai de aceea, această hotărâre trebuie analizată cu maximă atenție, înainte ca o fabrică funcțională să fie împinsă definitiv în afara pieței.